Al 9-lea service MAN, din cadrul rețelei naționale MHS Truck Service a fost inaugurat în 10 iulie, la Oradea

2020-07-31
  • MHS Truck Service Oradea este al 9-lea service MAN, din cadrul rețelei naționale MHS Truck Service. Aceasta mai deține ateliere de service proprii în București, Otopeni, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Constanța și Bacău;
  • Începând din 10 iulie, MHS Truck Service Oradea asigură 24 de locuri noi de muncă în zona respectivă. În total, rețeaua MHS Truck Service oferă un număr de 280 de locuri de muncă la nivel national;
  • Investiția serviceu-lui MAN din Oradea se ridică la valoarea de 4 milioane de euro;
  • MHS Truck & Bus Group, importatorul și distribuitorul mărcilor MAN și Neoplan în România, susține sectorul de transport, vital pentru asigurarea celor necesare depășirii situației de criză, cauzată de pandemia de Coronavirus (COVID 19).



Al 9-lea atelier din cadrul rețelei MHS Truck Service a fost inaugurat în data de 10 iulie, la Oradea. Rețeaua MHS Truck Service deține ateliere de service proprii în București, Otopeni, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Constanța și Bacău. De asemenea, în cadrul rețelei funcționează și 5 parteneri de service autorizați în Iași, Slatina, Oradea, Piatra Neamț și Baia Mare, astfel asigurându-se o acoperire națională completă.

La evenimentul de inaugurare din 10 iulie, alături de Michael Schmidt, președinte MHS Holding, care a trimis un mesaj video, au fost prezente oficialități din cadrul Guvernului României, oficialități locale, precum și oficialități din partea producătorului MAN Truck & Bus. Printre acestea s-au numărat Marilen-Gabriel Pirtea, Deputat și Rector al Universității de Vest din Timișoara, Dragoș CL Preda, secretar de stat cu atribuții în comunicare, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania, George Gabriel Bologan, Ambasadorul României în Italia, Ilie Gavril Bolojan, primarul orașului Oradea, Bátori Géza, primarul orașului Borș, Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus și Goeran Nyberg, Executive Board Member for Sales & Marketing la MAN Truck & Bus, care a transmis un mesaj video.

„Decizia de a inaugura sediul de la Oradea în această perioadă dificilă a venit din dorința de a susține sectorul de transport românesc și de a genera noi locuri de munca în zona respectivă.“ a declarat Michael Schmidt, Președinte MHS Holding.

Noul sediu MHS Truck Service Oradea este situat pe drumul european E60/DN1, în apropierea punctului de trecere a frontierei Borș. Acesta se întinde pe o suprafață de 12.000 mp, dintre care 2800 mp sunt alocați clădirii de birouri și atelierului, iar restul de 9200 mp sunt destinați parcării camioanelor care vor veni la service și autovehiculelor noi destinate livrării.

Atelierul MHS Truck Service Oradea dispune de 4 canale de lucru și un canal destinat verificării ITP. În atelier vor fi asigurate 16 posturi de lucru pentru specialiștii productivi care vor efectua lucrări de mecanică, electrică, tinichigerie, vopsitorie și ITP, respectiv un număr de 8 posturi de lucru pentru personalul TESA, în această unitate desfășurându-și activitatea un număr total de 24 de angajați.

Clădirea a fost construită conform standardelor actuale MAN, iar atelierul este autorizat pentru lucrări de service pentru mărcile MAN și Neoplan, cu posibilitate de extindere pentru divizia de vehicule comerciale ușoare MAN TGE. Atelierul MAN din Oradea va funcționa în concordanță cu măsurile de siguranță în vigoare, în vederea prevenirii răspândirii virsului SARS-COV-2, la fel ca întreaga rețea națională de ateliere service MHS Truck Service.

„Valoarea investiției în atelierul MAN din Oradea se ridică la 4 milioane euro și reprezintă un pas important în dezvoltarea rețelei de service și a mărcii MAN în România”, a completat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

“Având în vedere că Grupul MAN este prezent în România de 20 de ani și de asemenea că oferta variată a companiei se află pe primul loc în topul preferințelor clienților din România (în primele 4 luni ale acestui an), înregistrând o cotă de piață pe segmentul vehiculelor noi de 21,5% potrivit statisticii DRPCIV din aprilie 2020, MAN vine în întâmpinarea clienților din România, prin diversificarea pachetului de oferte, produse și servicii din industria de transport.”, a declarat Dragoș C.-L. Preda, secretar de stat cu atribuții în comunicare, Ministerul Transporturilor.

MHS Truck Service Oradea va oferi clienților săi, pe lângă serviciile de service, servicii de vânzare camioane noi și rulate, servicii de Service24, contracte de service, vânzare piese de schimb originale și accesorii MAN, campanii permanente pentru piesele de schimb originale MAN, programul de garanţie extinsă a pieselor de schimb, oferte speciale trimestriale de soluții complete de reparații (pachete pentru piese de schimb și manoperă adecvate produselor și sezonului), precum și tarife speciale de manoperă pentru vehicule cu vechime mai mare de 6 ani.

În vederea asigurării calității serviciilor oferite, personalul MHS Truck Service Oradea va participa în mod constant la cursurile pentru tehnicienii MAN, organizate prin intermediul celor două centre de perfecționare din Bucureşti şi Sibiu. Cursurile sunt organizate conform conceptelor MAN Academy şi standardelor MAN, cele două centre de perfecţionare din Bucureşti şi Sibiu oferind atât cursuri teoretice, cât şi cursuri orientate către activitatea practică.

De asemenea, prin intermediul MHS Truck Service Oradea, tinerii din zona de Vest a țării care doresc să se înscrie în programul de internship dezvoltat de departamentul de training MHS Truck & Bus Group, vor putea beneficia de o pregătire la cel mai înalt nivel pentru a deveni specialişti în domeniile mecanică, electrică, tinichigerie şi vopsitorie pentru autovehiculele MAN. Programul a ajuns deja la a 9-a generație, care din 2020 continuă sub denumirea MANTech2030.